Craiova merge la Brașov, acolo unde oltenii nu au prea avut succes în ultimul timp. Alex Pițurcă a primit obiectivul de la antrenor: „Trebuie să ne apropiem de primele locuri” Dina vrea să rupă tradiția ultimelor meciuri cu ardelenii!
„Cel mai important lucru este să continuăm evoluția din ultimele etape. Îi cunosc bine pe brașoveni, se motivează foarte bine la meciurile de pe teren propriu și cu siguranță vor juca altfel față de ultimele etape. Chiar și tata ne-a spus că dacă vom reuși să batem la Brașov ne vom apropia de plutonul fruntaș din Liga I. Eu cred că avem lot care să ne dea speranțe că vom termina cât mai sus în clasament”, a menționat Alexandru Pițurcă.
„Mereu am avut meciuri grele la Brașov, știu că Universitatea nu a mai câștigat de mult acolo și sper să rupem puțin tradiția. Sper să marchez ca și în meciul cu Universitatea Cluj, însă important e să câștigăm, nu cine marchează. Îl aștept cât mai repede pe teren pe Florin Costea, care pentru mine este unul dintre cei mai buni fotaliști din România„, a declarat Dina.
Universitatea Craiova întâlnește, luni, de la ora 20.30, în deplasare, formația FC Brașov, într-o partidă contând pentru etapa a XI-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER